Valoarea unei certificări

“Certificarea” este un subiect controversat și incitant. Literatura de specialitate, scepticii sau zeloşii prezintă argumentele de pe fiecare parte a baricadei. Cochetând destul de mult cu domeniul riscurilor, îmi permit să spun că adevărul este undeva la mijloc. Ca de obicei, veţi spune. Aveţi dreptate. Aş adăuga însă, că o certificare este pe atât de valoroasă pe cât de mult o preţuim noi şi comunitatea. Prețuire ce nu vine din acronimele pe care le adăugăm numelor noastre pe cărțile de vizită sau pe diplome atârnate pe pereții companiei.

Avem companii “certificate” în varii sisteme/domenii, avem şi oameni “certificaţi”. Cu certificare sau fără, ştim/cunoaştem întotdeauna despre un subiect ceea ce credem că ştim/cunoaştem?

Vă întreb: care este beneficiul real al unei certificări? Bacalaureatul este o “certificare”? Dar licenţa? Există o diferenţă fundamentală între “certificări”? Dar o carte citită şi înţeleasă poate fi o “certificare”?

Ce am învăţat din prima experienţă legată de o certificare? În primul rând, ca la orice curs, am fost obligat să urmez o structură. Să învăţ după o abordare structurată şi nu după nevoile mele de moment. În al doilea rând am descoperit că “nu ştiam”. Prin urmare mi-am umplut “goluri” de cunoaştere. Nu mi-a plăcut însă prea mult. Cea mai mare parte a întrebărilor a făcut apel la memorie. E firesc dacă mă gândesc că era vorba de sarcini exacte, bine definite, pe care trebuie să le execuţi. Prima mea certificare a fost “tehnică”.

Mai important mai “valoros” decât examenul de certificare consider însă a fi “procesul de pregătire”: cum înveţi şi mai ales ce înveţi. Există însă certificări în care apar trei elemente noi pe lângă promovarea examenului de testare a cunoștințelor: aderarea la un Cod de etică profesională; dovedirea unui număr de ani de experiență practică; un proces de educare profesională continuă după obținerea certificării.

 Certificările ISACA sunt certificări profesionale. Sunt instrumente prin care fiecare dintre noi își îmbunătățește “profesionalismul”. Şi ţine doar de resorturile noastre interne dacă dorim să respectăm “profesia”.